Pentru fiecare lider, leadershipul este o responsabilitate de a-și extinde atitudinea și de a educa și mai departe de echipa lor. Să meargă în comunități, în școli, în media și să ajungă la tinerii (și nu numai) care sunt avizi de informație și vor să învețe și să evolueze.

Liderii se află la un nivel următor de înțelegere

Liderii ar trebui să fie (și) profesori, căci se află deja la următorul nivel de înțelegere și îi ajută și pe ceilalți să facă trecerea de la nivelul de înțelegere prezent la unul următor. Instrumentul lor cel mai de preț: viziunea. Antoine de Saint Exupery spune că “Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.” Asta este viziune: dorul după marea îndepărtată. De ce? Pentru că vor găsi singuri lemnele, cuiele și alte unelte necesare și potrivite pentru a descoperi acea mare îndepărtată din inimile lor. Iar a trimite după lemne, cuie, unelte etc. poate fi sinonim cu a trimite spre metodele deja știute, pe căile bătătorite.

Liderii se află la următorul nivel de înțelegere, pentru că au demonstrat asta. Se află fie în vârful piramidei sociale, fie în domenii inovative, fie în zone de schimbare economică, socială și politică. Ei nu sunt simpli actori în lumea aceasta, sunt niște regizori, activi, care creează medii noi și contexte de învățare și transformare. Ei sunt cei care fac încă un pas. Cine oare poate face mai bine transferul de know-how către noile generații, decât aceștia, care se află deja cu un pas înainte?

Dacă cei care predau au același nivel de înțelegere cu elevii lor, același care generează problemele actuale din societate, nu înseamnă oare că suntem ca într-o roată de șoarece, în care mergem, fără să înaintăm? Așa cum zice și Einstein: “Problemele importante cu care ne confruntăm azi nu pot fi rezolvate cu acelaşi nivel de gândire pe care îl  aveam atunci când le-am provocat.” Așadar, educația nu poate rămâne în mâna celor care au creat problemele, ci în mâna celor care au văzut și care au experimentat că lucrurile pot fi făcute și altfel.

Liderii nu fac transfer doar de informație, ci și de perspectivă

Ce ar trebui să învețe noile generații? Informații, concepte, teorii? Doar atât? Cu siguranță, NU!  Așa cum subliniază și Einstein, liderii nu fac transfer doar de informație, ci și de perspectivă și poate că ăsta este cel mai important aspect.

Noile generații au nevoie nu doar să primească informații de calitate, ci și modalități de gândi de calitate – cu alte cuvinte, acele seturi de convingeri, valori, atitudini și comportamente, care să îi ajute pe aceștia să transforme această lume în una mai bună, iar ei să fie cu un pas mai aproape de a-și atinge potențialul. Iar noi știm deja din psihologie că una dintre metodele prin care copiii învață este acea de a observa și imita comportamentul unor adulți din jurul lor. De ce să nu le oferim cele mai bune variante ale noastre și pe cei mai buni dintre noi care să îi ghideze?

Cei mai buni dintre noi nu înseamnă doar cei care au note de 10, ci cei care reușesc să-și trăiască viața armonios, împliniți, capabili să vadă schimbarea necesară pe care ar trebui să o facă în societate la toate nivelurile, pe care o și produc, de altfel. Duc asta și mai departe și afirm că și adulții învață sau fac schimbări la fel, văzând modele în ceilalți – liderul ca exemplu de urmat.

Dar dacă modelele din jurul copiilor sunt îndoielnice, incapabile să întrevadă măreția din interiorul lor sau să recunoască potențialul, adică incapabile să le fie mentori, atunci ce vor deveni aceștia? Poate nu vor reuși niciodată să își atingă potențialul sau poate că îl vor atinge după foarte multe oferturi. Am să vă spun o scurtă poveste personală: când eram mică ieşeam să mă joc foarte des la “poartă”, adică în faţa curţii bunicii mele de la ţară. Acolo era o bancă de lemn încăpătoare pentru toți copiii care veneau la poartă la noi. Aceștia erau foarte diverși, de la țară sau de la oraș. Ce nu-mi plăcea era că uneori vorbeau urât sau făceau glume neplăcute, alteori nu se dădeau din faţa maşinilor sau trişau la jocuri etc. Nu ştiu cât înţelegeam eu la vârsta aceea, dar simţeam că lucrurile ăstea puteau fi remediate.

De abia învăţasem să scriu în propoziţii cu ceva logică, când m-am gândit să construiesc o listă de reguli pentru colegii mei de joacă de la “poartă”. Regulile se refereau la joc şi la cum să ne comportăm noi la “poartă”. Una dintre reguli, pe care mi-o amintesc destul de bine era “să se dea la o parte din faţa imobilelor”. Nu am greşit, aşa era scris: i-mo-bi-le-lor. Am încercat să utilizez cuvinte pompoase, serioase, aşa cum utilizează oamenii mari.

Am lipit lista de reguli pe stâlpul de lângă gardul bunicii, ca să o vadă şi colegii de joacă. Am fost întrebată de unul dintre ei “ce înseamnă cuvântul imobile?” şi i-am spus că acestea sunt maşinile, vacile sau căruţele de pe drum, în ideea de tot ce se mişcă şi i-ar fi putut dăuna. Nu mai ştiu dacă m-a crezut sau nu.

A citit şi mama lista mea de reguli şi mi-a atras atenţia că ceea ce se mişcă sau la ce mă gândeam eu sunt lucruri mobile. Ştiu că m-am supărat foarte tare pe mine că am greşit asta, fiindu-mi ruşine cu greşeala mea. Cum am putut să greșesc așa, mințindu-i și pe ceilalți copii? Am luat lista de la poartă şi nu reţin să o fi pus la loc.

Mă întreb cum aș fi continuat povestea asta dacă aș fi avut un mentor, cineva care să vadă și să înțeleagă această dorință a mea de a mă implica și de a aduce schimbări în comunitate? Un mentor care să mă ghideze și să mă ajute să înțeleg că oamenii mai greșesc, că pot reformula și testa în continuare povestea cu “regulile de la poartă” – care, în sine, nu erau reguli, ci mai degrabă principii. Poate aș fi mers pe un alt drum.

Din acest motiv leadershipul vine cu responsabilitatea de a da mai departe. De a pune în lumină acele valori, atitudini și comportamente sănătoase, iar copiii, dar și noi toți, să putem face un salt spre un viitor mai curat.

Vă provoc pe voi, cei aflaţi în poziţii de leadership să vă asumaţi rolul de profesori, acolo unde puteţi şi puţin mai mult. Vă provoc să vă puneţi întrebarea: la câţi tineri/ oameni am ajuns eu cu înţelepciunea pe care eu am dobândit-o? Câte ore pe săptămână am alocat eu pentru a împărtăși ceea ce știu?

Nu este suficient să rămâneți în bulele voastre. Ieșiți din ele și răspândiți cât mai departe semințele voastre.

Acest articol a apărut inițial pe www.leaders.ro și poate fi citit și aici.