Category: Educatie

Rolul liderilor în calitate de profesori

Educatie, Leadership / / by

Pentru fiecare lider, leadershipul este o responsabilitate de a-și extinde atitudinea și de a educa și mai departe de echipa lor. Să meargă în comunități, în școli, în media și să ajungă la tinerii (și nu numai) care sunt avizi de informație și vor să învețe și să evolueze.

Liderii se află la un nivel următor de înțelegere

Liderii ar trebui să fie (și) profesori, căci se află deja la următorul nivel de înțelegere și îi ajută și pe ceilalți să facă trecerea de la nivelul de înțelegere prezent la unul următor. Instrumentul lor cel mai de preț: viziunea. Antoine de Saint Exupery spune că “Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.” Asta este viziune: dorul după marea îndepărtată. De ce? Pentru că vor găsi singuri lemnele, cuiele și alte unelte necesare și potrivite pentru a descoperi acea mare îndepărtată din inimile lor. Iar a trimite după lemne, cuie, unelte etc. poate fi sinonim cu a trimite spre metodele deja știute, pe căile bătătorite.

Liderii se află la următorul nivel de înțelegere, pentru că au demonstrat asta. Se află fie în vârful piramidei sociale, fie în domenii inovative, fie în zone de schimbare economică, socială și politică. Ei nu sunt simpli actori în lumea aceasta, sunt niște regizori, activi, care creează medii noi și contexte de învățare și transformare. Ei sunt cei care fac încă un pas. Cine oare poate face mai bine transferul de know-how către noile generații, decât aceștia, care se află deja cu un pas înainte?

Dacă cei care predau au același nivel de înțelegere cu elevii lor, același care generează problemele actuale din societate, nu înseamnă oare că suntem ca într-o roată de șoarece, în care mergem, fără să înaintăm? Așa cum zice și Einstein: “Problemele importante cu care ne confruntăm azi nu pot fi rezolvate cu acelaşi nivel de gândire pe care îl  aveam atunci când le-am provocat.” Așadar, educația nu poate rămâne în mâna celor care au creat problemele, ci în mâna celor care au văzut și care au experimentat că lucrurile pot fi făcute și altfel.

Liderii nu fac transfer doar de informație, ci și de perspectivă

Ce ar trebui să învețe noile generații? Informații, concepte, teorii? Doar atât? Cu siguranță, NU!  Așa cum subliniază și Einstein, liderii nu fac transfer doar de informație, ci și de perspectivă și poate că ăsta este cel mai important aspect.

Noile generații au nevoie nu doar să primească informații de calitate, ci și modalități de gândi de calitate – cu alte cuvinte, acele seturi de convingeri, valori, atitudini și comportamente, care să îi ajute pe aceștia să transforme această lume în una mai bună, iar ei să fie cu un pas mai aproape de a-și atinge potențialul. Iar noi știm deja din psihologie că una dintre metodele prin care copiii învață este acea de a observa și imita comportamentul unor adulți din jurul lor. De ce să nu le oferim cele mai bune variante ale noastre și pe cei mai buni dintre noi care să îi ghideze?

Cei mai buni dintre noi nu înseamnă doar cei care au note de 10, ci cei care reușesc să-și trăiască viața armonios, împliniți, capabili să vadă schimbarea necesară pe care ar trebui să o facă în societate la toate nivelurile, pe care o și produc, de altfel. Duc asta și mai departe și afirm că și adulții învață sau fac schimbări la fel, văzând modele în ceilalți – liderul ca exemplu de urmat.

Dar dacă modelele din jurul copiilor sunt îndoielnice, incapabile să întrevadă măreția din interiorul lor sau să recunoască potențialul, adică incapabile să le fie mentori, atunci ce vor deveni aceștia? Poate nu vor reuși niciodată să își atingă potențialul sau poate că îl vor atinge după foarte multe oferturi. Am să vă spun o scurtă poveste personală: când eram mică ieşeam să mă joc foarte des la “poartă”, adică în faţa curţii bunicii mele de la ţară. Acolo era o bancă de lemn încăpătoare pentru toți copiii care veneau la poartă la noi. Aceștia erau foarte diverși, de la țară sau de la oraș. Ce nu-mi plăcea era că uneori vorbeau urât sau făceau glume neplăcute, alteori nu se dădeau din faţa maşinilor sau trişau la jocuri etc. Nu ştiu cât înţelegeam eu la vârsta aceea, dar simţeam că lucrurile ăstea puteau fi remediate.

De abia învăţasem să scriu în propoziţii cu ceva logică, când m-am gândit să construiesc o listă de reguli pentru colegii mei de joacă de la “poartă”. Regulile se refereau la joc şi la cum să ne comportăm noi la “poartă”. Una dintre reguli, pe care mi-o amintesc destul de bine era “să se dea la o parte din faţa imobilelor”. Nu am greşit, aşa era scris: i-mo-bi-le-lor. Am încercat să utilizez cuvinte pompoase, serioase, aşa cum utilizează oamenii mari.

Am lipit lista de reguli pe stâlpul de lângă gardul bunicii, ca să o vadă şi colegii de joacă. Am fost întrebată de unul dintre ei “ce înseamnă cuvântul imobile?” şi i-am spus că acestea sunt maşinile, vacile sau căruţele de pe drum, în ideea de tot ce se mişcă şi i-ar fi putut dăuna. Nu mai ştiu dacă m-a crezut sau nu.

A citit şi mama lista mea de reguli şi mi-a atras atenţia că ceea ce se mişcă sau la ce mă gândeam eu sunt lucruri mobile. Ştiu că m-am supărat foarte tare pe mine că am greşit asta, fiindu-mi ruşine cu greşeala mea. Cum am putut să greșesc așa, mințindu-i și pe ceilalți copii? Am luat lista de la poartă şi nu reţin să o fi pus la loc.

Mă întreb cum aș fi continuat povestea asta dacă aș fi avut un mentor, cineva care să vadă și să înțeleagă această dorință a mea de a mă implica și de a aduce schimbări în comunitate? Un mentor care să mă ghideze și să mă ajute să înțeleg că oamenii mai greșesc, că pot reformula și testa în continuare povestea cu “regulile de la poartă” – care, în sine, nu erau reguli, ci mai degrabă principii. Poate aș fi mers pe un alt drum.

Din acest motiv leadershipul vine cu responsabilitatea de a da mai departe. De a pune în lumină acele valori, atitudini și comportamente sănătoase, iar copiii, dar și noi toți, să putem face un salt spre un viitor mai curat.

Vă provoc pe voi, cei aflaţi în poziţii de leadership să vă asumaţi rolul de profesori, acolo unde puteţi şi puţin mai mult. Vă provoc să vă puneţi întrebarea: la câţi tineri/ oameni am ajuns eu cu înţelepciunea pe care eu am dobândit-o? Câte ore pe săptămână am alocat eu pentru a împărtăși ceea ce știu?

Nu este suficient să rămâneți în bulele voastre. Ieșiți din ele și răspândiți cât mai departe semințele voastre.

Acest articol a apărut inițial pe www.leaders.ro și poate fi citit și aici.

Spre final de an cu multă RĂBDARE

Comportamente, Educatie, Trairi cu (alt) sens / tagged , , , / / by

Timp de citire: 5 min

Răbdarea nu înseamnă să înduri smerit, ci să ai vederea îndeajuns de ascuțită ca să te încrezi în dezlegarea din urmă a unei întâmplări. Ce înseamnă răbdarea? Înseamnă să te uiți la ghimpe și să vezi trandafirul, să privești noaptea și să vezi revărsatul de ziuă. Nerăbdarea înseamnă să ai o vedere atât de slabă, încât să nu fii în stare să zărești dezlegarea.

Cele 40 de legi ale iubirii, de Elif Shakaf

Aș zice că nu sunt o persoană foarte răbdătoare de felul meu, poate de la zodie, poate de la moștenirea genetică sau din familie, poate din dorința de a arde etape. Îmi dau seama că este o lecție pe care o învăț constant și mă bucur când constat că am mai căpătat o unitate de răbdare. Pentru că finalul de an aduce pentru multă lume și momente de reflecție, las aici câteva concluzii la care am ajuns:

  1. Nu te arunca din prima spre câștigurile imediate. Deși par atrăgătoare și îți dau un sentiment de încredere tocmai pentru că ai rezultate, este doar o iluzie. Încrederea înseamnă să crezi, fără să ai un rezultat palpabil.

Concluzia aceasta a pornit de la un boardgame pe care l-am jucat în această seară – Tumult Royale și de la care mi-a venit inspirația pentru acest text. Unul dintre principiile strategice pe care eu le-am utilizat în cadrul jocului a fost acela de a avea răbdare. Deși în primele runde părea că nu construiesc nimic, la următoarele am reușit să construiesc chiar castele – acestea aducând cele mai multe puncte în joc. Chiar dacă îți ia mai mult timp să construiești un castel (care implică mai multe resurse și mai multe runde), fii sârguincios.

  1. Răbdarea înseamnă gândire strategică. Este despre privirea pe termen lung. Adică despre a avea o viziune și a o urma. Se leagă perfect de prima concluzie.

Să construiești pe o fundație suficient de solidă, astfel încât să nu se dărâme la primul cutremur – în asta constă puterea răbdării.

Liderii sunt răbdători atunci când echipele lor încă nu sunt la acel nivel de înțelegere care să le facă performante. Au încredere că vor ajunge acolo, cu uneltele necesare.

Mamele sunt răbdătoare când copiii lor fac în mod repetat lucruri greșite sau nepotrivite, căci ele știu că este important ca ei să învețe pe pielea lor. Au în vedere rezultatul pe termen lung.

  1. Răbdarea este despre a fi în prezent. Viitorul încă nu s-a întâmplat. Trecutul nu poate fi schimbat. Ai răbdare să te bucuri și să observi ce îți oferă prezentul.

Dacă laptopul nu ți se deschide și vrei scrii, ia o foaie de hârtie și scrie. Lasă laptopul să se deschidă în ritmul lui. Chiar atunci când am deschis laptopul să scriu despre răbdare, acesta și-a continuat update-ul început de dimineață pentru încă o jumătate de oră. Am luat agenda și am așternut ideile principale acolo, fără să mă agit în vreun fel (mai fac uneori asta). Chiar m-am bucurat, căci îmi place să scriu de mână și parcă ideile vin mai fluid. În general, din comoditate, e mai ușor să scriu pe laptop.

De aici aș mai formula încă o concluzie 4.1: Nu forța! Lasă lucrurile să se întâmple în ritmul lor.

Unele lucruri încolțesc/ înfloresc/ se coc etc. doar într-un anumit sezon. Copiii au nevoie 9 luni pentru a se coace în burtica mămicilor lor. Puii de elefant au nevoie de peste 1 an și jumătate de gestație pentru a veni pe lume.

iedera

Lasă lucrurile să se întâmple la momentul potrivit.

  1. A avea răbdare (cel puțin la mine) este chestiune de exercițiu. Cultiv această atitudine fie prin urcatul pe munte, fie prin mersul cu mașina în traficul bucureștean, fie prin meditație, fie prin descoperirea acelor convingeri care mă fac să pierd înțelesul lui “orice lucru își are vremea lui” (Eclesiastul).

Răbdarea este autocontrol. Al emoțiilor, al dorințelor, al lumii interioare. În copilărie ne spunea mamaia “înfrânați-vă, maică” și noi râdeam. Nu simțeam atunci cu adevărat rezultatele comportamentelor noastre.

  1. Ai răbdare cu tine.

Uneori nu vei găsi soluția din prima. Dar este OK. Ai încercat cel puțin o variantă care a dat greș.

Ai răbdare cu tine. Asta înseamnă să te iubești și să te accepți chiar dacă uneori nu iei cele mai bune decizii.

De câte ori nu am avut răbdare cu mine, cu mintea mea, cu corpul meu, cu ritmul meu de evoluție.

  1. Ai răbdare cu celălalt.

Noi vedem lucrurile prin intermediul nivelului nostru de înțelegere. Fiecare vede cât știe. Când unul nu știe cât știm noi (sau mai bine zis cât credem noi că știm), nu ar trebui să judecăm.

Iubește persoana de lângă tine. Ai răbdare să descoperi și punctul celuilalt de vedere. S-ar putea să descoperi o nouă perspectivă. Poate mai bun[. Poate nu.

Momentele în care mi-am pierdut răbdarea erau momentele care cereau mai multă atenție decât altele. Răspunsuri la întrebări de introspecție de tipul celor de mai jos m-au ajutat să văd mai bine: Cum de mi-am pierdut răbdarea (flowul, ritmul, încrederea, iubirea, concentrarea, echilibrul etc.) în această situație? Ce nu am așezat încă în mine? Ce depinde de mine și ce nu? Ce pot să controlez și ce nu? Ce pot face diferit?

Cred că acolo unde îți pierzi răbdarea se află o piatră prețioasă a lumii tale interioare care are nevoie să fie descoperită.


La final de postare și final de an, te invit să îți faci o listă pe două coloane cu momente:

rabdare grafic

Din listă alege top 3 cele mai relevante momente din cele două coloane și observă-le. Ce alegi să transferi în noul an?

A fi dispus să asculţi. Întâlnirile neîntâmplătoare

Comportamente, Educatie / / by

Timp de citire: sub 4 min

Îmi aduc aminte că în liceu am avut o discuţie cu R., una dintre fetele unui prieten de-al tatălui meu, care era puţin mai mare decât mine ca vârstă. Era confuză cu ce urma să facă după liceu şi în general în viaţă şi s-a gândit că eu aş putea să o ajut cu nişte idei. A venit acasă la mine şi, pentru câteva zeci de minute, poate ore, am discutat despre facultăţi, alegeri, despre viitor, despre noi. Reţin imaginea întâlnirii, cu ea atentă şi curioasă, punând multe întrebări şi răspunzând numeroaselor întrebări pe care i le puneam şi eu. Simţeam un fel de responsabilitate, că ceea ce îi spuneam s-ar putea să îi schimbe viitorul. Voiam să îi spun cele mai bune gânduri ale mele, să nu o “stric”, să îi fie bine. Simţeam şi un fel de mândrie, că a venit să mă întrebe tocmai pe mine. Îmi plăcea asta şi mai îmi plăcea să mă simt utilă.

Anul trecut, în vară, eram la casa părinţilor mei şi, la o distanţă de peste 12 ani de la discuţia noastră, mi-a spus că momentul acela a fost decisiv în viaţa ei şi că îmi mulţumeşte pentru asta. Am zâmbit în sinea mea şi mi-am dat seama de nişte lucruri, gândindu-mă la toată întâmplarea. Iată două dintre ele:

  1. Că descoperi în timp impactul unei întâlniri.

Ca educator – fie în postura de profesor, trainer, coleg, coordonator, manager, prieten, părinte sau om – eşti precum un agricultor care pune seminţe în pământ cu încrederea că acestea vor încolţi şi se vor transforma, în timp, în plante viguroase, care dau fructe, legume sănătoase. În seminţe se află esenţa concentrată a viitoarei plante. În plus, ai responsabilitatea plantării celor mai bune seminţe pe care le ai la îndemână pentru unii, iar pentru alţii să oferi cel mai hrănitor pământ în care viitoarele seminţe să încolţească, iar alteori să nu influenţezi cu nimic, să laşi natura să îşi urmeze cursul.

Timpul este deopotrivă inamic şi prieten celor care sunt implicaţi în orice activitate cu rol educaţional. Nu vezi rezultatul imediat, ci în timp, atât educatorii, cât şi cei care învaţă au nevoie de multă răbdare şi perseverenţă.

  1. Că a fost impresionantă disponibilitatea ei de a asculta ce spune un altul mai mic ca vârstă decât ea şi de a face o alegere ghidată de ideile rezultate în acea discuţie.

Lucrez de peste nouă ani cu adolescenţii aflaţi la vârsta marilor întrebări facilitând cursuri despre leadership, valori, comunicare şi lucru în echipă, care se suprapun de cele mai multe ori cu timpul lor liber. Cei mai mulţi se află acolo pentru că vor să înveţe să fie lideri – doar sunt cursuri de leadership. Însă, prin simpla lor prezenţă la curs îmi arată disponibilitatea lor de a asculta, de a învăţa, de a pune întrebări, de a primi răspunsuri. Faptul că mulţi dintre cei care participă au rezultate mai bune la şcoală, se înţeleg mai bine cu părinţii, prietenii şi colegii lor sau încep să facă proiecte cu impact în comunitate se datorează, în primul rând, acestei disponibilităţii lor de a asculta, de a fi deschişi şi către altă perspectivă asupra felului anumite lucruri pot fi făcute, de a renunţa puţin la ego-ul care şopteşte uneori “eu ştiu tot”, “sunt cel mai deştept, doar că nu sunt înţeles sau sunt înţeles greşit de ceilalţi” etc.

“Lumea pe care am creat-o este un proces al gândirii noastre. Nu poate fi schimbată fără a ne schimba gândirea.”  (Albert Einstein) – poate de aceea cei care sunt deschişi să asculte şi alte perspective pot face mai uşor transformări în viaţa lor. Ei au încredere că rafinând ceea ce cred despre un lucru, adică gândirea lor, ceea ce vor obţine va fi mai rafinat, mai apropiat de aspiraţiile proprii, transformând viaţa lor de zi cu zi în mod conştient.

Şi te întreb pe tine, cititorule.

Când ai fost ultima dată disponibil să îi asculţi cu adevărat pe ceilalţi, mai tineri, mai în vârstă sau mai diferiţi ca tine? Să îi laşi să îţi pună întrebări, poate chiar stânjenitoare, la care poate chiar să răspunzi cu “nu ştiu” sau “la asta nu m-am gândit până acum” sau “pentru că mi-e frică”.

Care este acel gând din mintea ta pe care l-ai schimba începând de acum şi pe care schimbându-l crezi că te-ar face mai bun, mai eficient, mai încrezător în viaţă?

Extra: acest post a fost inspirat de noua serie de carnete concepută de Noemi Meilman “Întâlnire neîntâmplătoare”/ “Encounters”, pe care vă invit să o descoperiţi aici. Fotografia din intro conţine unul dintre carnete.