Tag Archives: comportamente

Gândul – punctul de plecare în călătoria personală

Timp de citire: 5 min

La una dintre şcolile de vară LEADERS, în cadrul unui atelier, i-am rugat pe participanți să scrie pe foaie tot ce le trece prin minte timp de 60 de secunde. Cei mai mulţi dintre ei au scos între 10 şi 15 cuvinte sau 3-4 propoziţii. Asta înseamnă un cuvânt la 5 secunde. 720 de gânduri pe oră. Căutând pe internet, nu am găsit o cercetare foarte clară, însă am descoperit păreri care spun că oamenii pot să ajungă chiar la 3000 de gânduri/ oră până la 36.000/ oră posibile[1].

Însă nu despre cantitatea gândurilor vreau să vă vorbesc, ci despre calitatea lor. Și vă întreb: cum sunt gândurile voastre? Nu trebuie să răspundeți acum. 

Gândurile adolescenților de la atelier, cele mai multe dintre ele, erau pozitive, în sensul în care doar citindu-le mi-au dat o stare de bine. Precum “vremea de afară e perfectă”, “am învățat atât de multe lucruri”, “îmi place cum îmi stă părul” etc. Dar nu toate erau așa. Am avut un participant care a scris “eu nu știu ce caut aici, nu merit să fiu aici, colegii mei sunt atât de inteligenți și descurcăreți.” Și lista continua în același stil. Deși școala de vară presupunea cursuri de dezvoltare de abilități de leadership, acestea erau făcute într-o manieră relaxată, în care toți participanții să se bucure de vacanța de vară, prin exerciții și sesiuni care să destindă. Câțiva dintre ei nu reușeau să se bucure, tocmai pentru că ceva din interiorul lor le șoptea cuvinte care  generau conflict.

Sunt 2 tipuri de dialog pe care le putem avea. Cu ceilalți și cu noi.

Dacă dialogul cu ceilalți respectă într-o anumită măsură și normele sociale, adaptându-ne la ceilalți, dialogul nostru intern se supune doar normelor noastre interioare, descriindu-ne și mai în profunzime.

Unii au un dialog intern negativ despre ceilalţi “ia uite cum s-a îmbrăcat fata aia”, “eu sunt cel mai deştept, toţi de aici sunt cam prostovani”, “nu puteau şi oamenii aştia să fie altfel”, “în comparație cu ceilalți eu sunt îmbrăcat cel mai bine”, alţii au un dialog intern negativ direcţionat către ei “nu merit nimic”, “ce caut eu aici”, “mi-e atât de frică”, “ceilalţi sunt mai buni ca mine”, alţii sunt “paranoici” “dacă se întâmplă să dea maşina peste mine”, “dacă pisica mea moare cât sunt aici”, “toată lumea e împotriva mea”, “mă simt atât de obosit, sigur se întâmplă ceva rău cu mine”. Alții au însă un dialog intern pozitiv, echilibrat: “ce oameni frumoşi mă înconjoară”, “o experienţă foarte interesantă din care am ce să învăţ”, “mă simt puţin obosit, poate este cazul să mă odihnesc un pic”, “ce provocare interesantă, nu m-am gândit la asta până acum” etc.

Sigur, nu tot timpul dialogul nostru interior se încadrează în una dintre cele de mai sus. Depinde mult de situația în care ne aflăm și în ce măsură acele situații pot să aibă un impact asupra noastră sau nu: când sunteţi singuri sau cu prietenii/ familia, când sunteţi la școală, la lucru, sau când plecaţi în excursie sau faceţi ceva care vă place, când sunteţi înainte de un examen/ interviu sau când urmează să intrați într-o negociere importantă.

Spune-mi cum gândești și am să-ți spun cine ești

Atât de simplu şi de la îndemână: gândul. Uşor de observat şi de analizat, cea mai apropiată poartă de plecare în propriul proces de învăţare și dezvoltare personală. Primul pas în formularea strategiei de viaţă.

Și îți propun un exercițiu, care să dureze cel puțin 14 zile. În fiecare seară notează 3 sau mai multe gânduri pregnante pe care le-ai avut în ziua ce a trecut, alăturând acestora situațiile în care au apărut.

Atât. Să le notezi ca un cercetător, fără să judeci gândurile care apar. Apoi, după cele 14 zile să vezi ce categorii de gânduri se formează, ținând cont de câteva posibile direcții: gânduri negative/ pozitive, despre mine/ despre ceilalți, despre trecut, prezent sau viitor, despre mine ca persoană/ despre mine ca profesionist etc. – ținând cont și de categoriile de situații în care cele mai multe dintre ele au apărut.

Te-am făcut curios/ curioasă?

De ce acest exercițiu? Nimeni altcineva nu este cu tine și în mintea ta non-stop. Așadar, principala responsabilitate a igienei tale interioare îți revine.

Este util și esențial să porneşti în analiza gândurilor proprii, pentru a-ţi forma, în timp, propriul discernământ, filtrul care te ajută să iei decizii și să vezi lumea cât mai clar. Asta nu înseamnă că trebuie să te adânceşti în propriile gânduri până te pierzi în ele, pentru că nu sunt singurele pe care le putem observa. În plus, odată observate gândurile, ai nevoie să treci în următoarele etape: să le conștientizezi și să treci la acțiune dacă vezi că e ceva care te împiedică să ai o atitudine mai contructivă în relație cu tine sau cu ceilalți. Dar despre asta am să povestesc în alt articol.

De ce să (dis)cerni? In acest moment lumea trăieşte un moment fără precedent. Informaţia este prezentată haotic, de multe surse fără credibilitate sau fără argumente clare, multe mesaje pe lângă care trecem zilnic. Câte și care dintre aceste mesaje vor deveni ulterior gândurile noastre? Câte și care dintre aceste mesaje vei dori să le împărtășești mai departe, ca și cum ar fi ale tale?

Acum, spre final, vreau să te las cu o poveste pentru copii cu lupi[2], pe care am întâlnit-o des în ultimul timp. Povestea este spusă de un bunic unui copil. Despre doi lupi care se află în interiorul nostru, unul blând, iubitor și care urmărește să aibă relații bune cu cei din jur și unul agresiv, certăreț, temător de nou și care nu-și dorește să creeze relații bune cu cei din jur. Povestea se termină astfel:

        Copilul a privit în sus către bunic, cu ochii măriți:

        – Care din ei va câștiga?

        Bunicul a privit în jos și a răspuns:

        – Cel pe care îl vei hrăni.

Aşadar voi ce lup alegeţi să hrăniţi? Gândul care vă dă putere, speranţă, bucurie sau gândul fricos, agresiv şi neiertător faţă de tine şi ceilalţi?

Articol scris pentru www.leaders.ro și poate fi găsit și aici.

[1] http://www.aesthetic-machinery.com/every-thing.htmlhttps://neurocritic.blogspot.com/2017/06/what-is-thought.html

[2] “101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti”, George W. Burns, Ed. TREI

Spre final de an cu multă RĂBDARE

Timp de citire: 5 min

Răbdarea nu înseamnă să înduri smerit, ci să ai vederea îndeajuns de ascuțită ca să te încrezi în dezlegarea din urmă a unei întâmplări. Ce înseamnă răbdarea? Înseamnă să te uiți la ghimpe și să vezi trandafirul, să privești noaptea și să vezi revărsatul de ziuă. Nerăbdarea înseamnă să ai o vedere atât de slabă, încât să nu fii în stare să zărești dezlegarea.

Cele 40 de legi ale iubirii, de Elif Shakaf

Aș zice că nu sunt o persoană foarte răbdătoare de felul meu, poate de la zodie, poate de la moștenirea genetică sau din familie, poate din dorința de a arde etape. Îmi dau seama că este o lecție pe care o învăț constant și mă bucur când constat că am mai căpătat o unitate de răbdare. Pentru că finalul de an aduce pentru multă lume și momente de reflecție, las aici câteva concluzii la care am ajuns:


  1. Nu te arunca din prima spre câștigurile imediate. Deși par atrăgătoare și îți dau un sentiment de încredere tocmai pentru că ai rezultate, este doar o iluzie. Încrederea înseamnă să crezi, fără să ai un rezultat palpabil.

Concluzia aceasta a pornit de la un boardgame pe care l-am jucat în această seară – Tumult Royale și de la care mi-a venit inspirația pentru acest text. Unul dintre principiile strategice pe care eu le-am utilizat în cadrul jocului a fost acela de a avea răbdare. Deși în primele runde părea că nu construiesc nimic, la următoarele am reușit să construiesc chiar castele – acestea aducând cele mai multe puncte în joc. Chiar dacă îți ia mai mult timp să construiești un castel (care implică mai multe resurse și mai multe runde), fii sârguincios.


  1. Răbdarea înseamnă gândire strategică. Este despre privirea pe termen lung. Adică despre a avea o viziune și a o urma. Se leagă perfect de prima concluzie.

Să construiești pe o fundație suficient de solidă, astfel încât să nu se dărâme la primul cutremur – în asta constă puterea răbdării.

Liderii sunt răbdători atunci când echipele lor încă nu sunt la acel nivel de înțelegere care să le facă performante. Au încredere că vor ajunge acolo, cu uneltele necesare.

Mamele sunt răbdătoare când copiii lor fac în mod repetat lucruri greșite sau nepotrivite, căci ele știu că este important ca ei să învețe pe pielea lor. Au în vedere rezultatul pe termen lung.


  1. Răbdarea este despre a fi în prezent. Viitorul încă nu s-a întâmplat. Trecutul nu poate fi schimbat. Ai răbdare să te bucuri și să observi ce îți oferă prezentul.

Dacă laptopul nu ți se deschide și vrei scrii, ia o foaie de hârtie și scrie. Lasă laptopul să se deschidă în ritmul lui. Chiar atunci când am deschis laptopul să scriu despre răbdare, acesta și-a continuat update-ul început de dimineață pentru încă o jumătate de oră. Am luat agenda și am așternut ideile principale acolo, fără să mă agit în vreun fel (mai fac uneori asta). Chiar m-am bucurat, căci îmi place să scriu de mână și parcă ideile vin mai fluid. În general, din comoditate, e mai ușor să scriu pe laptop.

De aici aș mai formula încă o concluzie 4.1: Nu forța! Lasă lucrurile să se întâmple în ritmul lor.

Unele lucruri încolțesc/ înfloresc/ se coc etc. doar într-un anumit sezon. Copiii au nevoie 9 luni pentru a se coace în burtica mămicilor lor. Puii de elefant au nevoie de peste 1 an și jumătate de gestație pentru a veni pe lume.

iedera

Lasă lucrurile să se întâmple la momentul potrivit.


  1. A avea răbdare (cel puțin la mine) este chestiune de exercițiu. Cultiv această atitudine fie prin urcatul pe munte, fie prin mersul cu mașina în traficul bucureștean, fie prin meditație, fie prin descoperirea acelor convingeri care mă fac să pierd înțelesul lui “orice lucru își are vremea lui” (Eclesiastul).

Răbdarea este autocontrol. Al emoțiilor, al dorințelor, al lumii interioare. În copilărie ne spunea mamaia “înfrânați-vă, maică” și noi râdeam. Nu simțeam atunci cu adevărat rezultatele comportamentelor noastre.


  1. Ai răbdare cu tine.

Uneori nu vei găsi soluția din prima. Dar este OK. Ai încercat cel puțin o variantă care a dat greș.

Ai răbdare cu tine. Asta înseamnă să te iubești și să te accepți chiar dacă uneori nu iei cele mai bune decizii.

De câte ori nu am avut răbdare cu mine, cu mintea mea, cu corpul meu, cu ritmul meu de evoluție.


  1. Ai răbdare cu celălalt.

Noi vedem lucrurile prin intermediul nivelului nostru de înțelegere. Fiecare vede cât știe. Când unul nu știe cât știm noi (sau mai bine zis cât credem noi că știm), nu ar trebui să judecăm.

Iubește persoana de lângă tine. Ai răbdare să descoperi și punctul celuilalt de vedere. S-ar putea să descoperi o nouă perspectivă. Poate mai bun[. Poate nu.


Momentele în care mi-am pierdut răbdarea erau momentele care cereau mai multă atenție decât altele. Răspunsuri la întrebări de introspecție de tipul celor de mai jos m-au ajutat să văd mai bine: Cum de mi-am pierdut răbdarea (flowul, ritmul, încrederea, iubirea, concentrarea, echilibrul etc.) în această situație? Ce nu am așezat încă în mine? Ce depinde de mine și ce nu? Ce pot să controlez și ce nu? Ce pot face diferit?

Cred că acolo unde îți pierzi răbdarea se află o piatră prețioasă a lumii tale interioare care are nevoie să fie descoperită.


La final de postare și final de an, te invit să îți faci o listă pe două coloane cu momente:

rabdare grafic

Din listă alege top 3 cele mai relevante momente din cele două coloane și observă-le. Ce alegi să transferi în noul an?

Despre potriviri şi lucru în echipă [1]

Timp de citire: sub 5 min

Episodul 1: Planta cu flori galbene. Când un om din echipa ta nu îşi găseşte locul.

După ce m-am mutat în casă nouă, am luat din piaţă cu mult entuziasm o plantă cu flori galbene. Am pus-o în balcon, fericită că îi pot da culoare spaţiului aproape gol. Fericirea s-a dus brusc după câteva zile, când am găsit noua mea plăntuţă pleoştită, după ce soarele a venit cu razele lui călduroase peste ea. M-am gândit că nu a avut apă suficient, aşa că am udat-o. Aproape şi-a revenit pe seară. A doua zi, deşi era bine udată am găsit-o la fel de pleoştită – se vedea că florile şi frunzele suferiseră o deshidratare puternică. Mă tot întrebam ce fac greşit, aşa că am sunat-o pe mama să găsesc soluţia. Am aflat că plăntuţa avea nevoie de umbră şi nicidecum de soare puternic.

Mi-a fost greu să identific locul potrivit pentru ea, o puneam în baie în timpul zilei şi pe marginea balconului, la aer, pe timpul nopţii. Devenise un stres. Şi pentru ea şi pentru mine. Vedeam că, deşi nu mai avea un aspect veşted, nici nu era foarte viguroasă. Era pe o linie de plutire foarte fină, dependentă de mine pentru supravieţuire.

Casa mea nu era un loc bun pentru ea şi poate că nici eu nu ştiam să am grijă de ea aşa cum avea nevoie. Chestia asta mă întrista. Am dat-o mamei să o pună în pământ la ţară, mă documentasem şi am înţeles că ar fi mai degrabă o floare de grădină şi că i-ar fi mai bine acolo. Acum e viguroasă şi mă bucură că şi-a găsit locul în care prosperă.

Multe lucruri din jurul nostru ne oferă oportunităţi de învăţare dacă avem răbdarea să le observăm. Aceasta m-a dus cu gândul la oamenii pe care i-am avut în echipele pe care le-am coordonat sau în care m-am aflat şi la maniera în care am performat eu în aceste situaţii.

  • De ce floarea galbenă nu s-a potrivit în casa mea?

Nu erau condiţiile potrivite pentru ea. Nici temperatura, nici umiditatea aerului, nici spaţiul în sine. Dar răspunsul nu este atât de simplu.

Eu puteam să salvez de la început floarea de zilele de chin. Puteam să mă interesez de cum reacţionează o astfel de floare în mediul de acasă şi care sunt nevoile ei şi, în funcţie de asta, să o cumpăr pe ea sau pe o alta. Tot ce am făcut eu a fost să mă entuziasmez, să o aduc acasă şi să mă aştept ca ei să îi fie bine, cu efort minim şi fără să mă gândesc că are nevoie de îngrijire diferită de cea oferită florilor pe care le aveam până atunci.

Oare câţi oameni devin entuziaşti la apariţia unui om frumos, cu calităţi extraordinare, pe care îl doresc automat în echipa lor? Cred că mulţi. Şi eu am fost un om frumos pentru unii. Şi eu m-am entuziasmat la vederea unor alţi oameni frumoşi. Pe măsură ce am experimentat mai multe situaţii, în spaţii de lucru diverse – ONG, privat companii mari sau mici, mediul instituţional – am realizat că entuziasmul acesta are nevoie de echilibru, gândire strategică şi cu accent pe obiectivele pe termen lung, atât pentru tine, cât şi pentru colegul de discuţie. Din respect pentru amândoi şi cu responsabilitate pentru toată lumea implicată în proces şi potenţialul fiecăruia. Uneori s-ar putea să se potrivească, iar condiţiile să fie toate întrunite. Alteori, s-ar putea să aduci în spaţiu pe cineva care ar putea înflori mai voinic în altă parte. Sigur, în cazul oamenilor, putem gândi că liberul arbitru este, în primul rând, în ograda lor.

Plusul, gândindu-mă la exemplul florii, a fost că îmi păsa ca ei să îi fie bine, nu doar să dea frumos pe balconul meu.

  • De ce unii oameni se potrivesc sau nu în echipele din care fac sau vor face parte?

Aici povestea devine complexă, căci nu mai vorbim despre o flori, ci despre oameni cu nevoi sofisticate. Pot fi mulţi factori care pot face ca un om să nu se potrivească într-o echipă şi care pot afecta eficienţa şi entuziasmul acestuia sau chiar a intregii echipe. Valorile, viziunea, experienţa şi educaţia se pot transforma în barierele “perfecte” când este vorba despre lucrul în echipă, dacă nu sunt congruente sau complementare. Principiile diferite care pot ghida membrii unei echipe pot genera conflicte sau disensiuni. În timp, dacă acestea nu sunt gestionate sau înţelese pot destabiliza sau slăbi echipa şi rezultatele acesteia. Spaţiul de discuţie este uriaş şi, cu siguranţă, îi voi aloca spaţiul necesar altă dată pe Behaviours. Insă vreau să mă opresc asupra ritmului de lucru.

  • Pentru că suntem diferiţi!

Oamenii sunt atât de diferiţi şi asta face ca salata asta de viaţă să fie atât de frumoasă, în cele mai multe cazuri. Unii sunt exploratori şi vor să experimenteze mai multe, să meargă pe teren, să plece în călătorii, în alte oraşe, în alte ţări. Iar munca de birou le încorsetează spiritul şi creativitatea. Alţii, tocmai invers.

Unii apreciază mai mult un program variabil, programul standard de 8-16 devenind greoi şi frustrant. Pe termen lung eficienţa acestora poate scădea şi se pot simţi ca într-o cuşcă. Ei vor ştii asta, însă poate că cei care s-au entuziasmat iniţial de abilităţile acestora să devină frustraţi că “floarea” luată nu mai vrea să înflorească în condiţii stricte sau furioşi dacă “floarea” pleacă spre alte medii mai potrivite pentru potenţialul ei.  Îmi aduc aminte de o idee care spune că lucrurile care îţi plăceau iniţial la partenerul tău sunt aceleaşi care au potenţialul să te despartă.

Alţii simt nevoia de program fix, de o structură pe care să-şi organizeze programul şi rutina. Aşa sunt ei eficienţi. Am avut în acelaşi timp, la un moment dat, în echipă aceste două tipologii şi se completau foarte bine: o persoană creativă, care se ocupa de materialele scrise şi concepte şi o persoană cu gândirea structurată, care prefera programul clasic. Se înţelegeau perfect. Erau amândouă la locul potrivit pentru acel moment.

Unii nu pot lucra sub presiune, nu sunt obişnuiţi, nu înţeleg urgenţa, se înfricoşează şi le creează un stres puternic, pe care uneori îl aruncă şi către ceilalţi. Preferă joburi cu un necesar de rezistenţă scăzută la efort. Alţii, preferă mai degrabă locuri de muncă unde inteligenţa lor este solicitată pe durate mai mari, iar asta îi face să se simtă utili.

Unii simt nevoia de urgenţă în ritmul lor de lucru, un program anost, rutinier ar putea mai degrabă să îi scoată din minţi.

Unii preferă să lucreze singuri, independent, iar alţii în echipă.

Fiecare va şti sau va simţi când nu se află în echipa potrivită. Este suficient să observe momentele care creează stres, în care nu sunt inspiraţi sau performanţi. Şi, desigur, asta nu înseamnă că trebuie să plece la primele semne, ci să vadă întâi ce produce neconcordanţa. Poate

… este un conflict de valori sau de viziune

… are nevoie să schimbe rutina de lucru

… e cazul să treacă la o provocare mai mare

… are nevoie de un shift în carieră

… are nevoie de o pauză

… are nevoie să-şi reorienteze atenţia spre alte planuri prioritare ale vieţii

… sau poate toate la un loc, căci nicio neconcordanţă nu vine singură.

Respectând ritmul fiecăruia, transmiţi în echipă sentimentul de respect. Şi toţi care sunt în ecuaţie se vor simţi mai liberi şi mai dispuşi să aducă în ecuaţie tot ceea ce au mai bun în ei.

Extra: postare inspirată de dinamica naturii, perfectă şi cu accent pe echilibru.